Bătrâni frustrați, bombe în metrou și Vlad Dobrescu




Scurt rezumat bătrâni veșnic frustrați, bombă în metrou, suporteri, petrecere… ia-o de unde nu-i, Kfc și cu ce naiba ajung acasă?!
Am ajuns în București la ora 16:30 după ce am stat 40 de minute(în picioare) în tren(eu având problema de a trece printr-o stare de leșin dacă stau mult timp în picioare), după urmând să mai stau înca 20 minute în RATB(ce să vezi … tot în picioare). În aceste 20 de minute am asistat la un show tipic ... Doi studenți care plătesc călătoria la fel ca toți ceilalți călători, stăteau pe locurile din față . Și începe o femeie în vârstă(normal) să îi jignească că ea după 50 de ani de muncă stă în picioare și ei doi (citez)puțăi stau jos. Și de aici a răsărit asociația oamenilor în vârstă frustrați că nu au loc să stea jos în RATB de nenorociții ăștia tineri . În fine, urmatoarea stație s-au ridicat și au coborât, asociația țipând la ei că sunt niște drogați pentru că stau în Grozăvești unde este un cartier de drogați din provincie needucați. Următoarele două stații NU S-A AȘEZAT NIMENI ACOLO. NIMENI! În schimb, continuau același subiect. Daca îi ceream locul oricăruia dintre cei din asociație, sunt convinsă că 90% ar fi zis că sunt tânără și pot să stau în picioare, pentru că așa au facut și ei în 50 de ani de munca și mi-ar fi cedat locul doar în momentul în care mă vedeau întinsă pe podea inconștientă (poate nici atunci). În fine, asociația va persista mereu și noi, tinerii din provincie care plătim călătoria, nu avem nici măcar dreptul de a ne gandi să stăm jos. E tot RATB-ul gol? Și ce dacă? Cine știe cine se urcă la următoarea stație și deranjăm vizual stând jos…
Am ajuns acasă, m-am pregătit INTENS pentru marea distracție (pac machiaj pus la punct, pac ținută, pac păr aranjat, pac tot) și am plecat. În metrou toate bune și frumoase până când am schimbat la Unirii. Așteptând metroul spre Berceni, în spatele meu, lângă scări zăresc un om(mie mi s-a părut arab) care se legăna și părea că se roagă. Zic "Ce-ar mai fi să-l vezi acum că dă geaca jos și e cu bomba pe piept."
Mă apucase puțin(mai mult) panica, deja mă gândeam să dau un mesaj acasă ca să se știe că m-am aflat acolo, dar a venit metroul și mi-a deraiat puțin gândurile. Domnul bombardier se urcă și el în același metrou și scoate din buzunar un telefon foarte mic … Deja panica atinsese cote maxime. Următoarea stație voiam să cobor și să aștept următorul metrou, dar a coborât el. Însăăă, ce să vezi …o groază de suporteri înrăiți care stăteau și cântau și înjurau și creau un disconform maxim s-au urcat în metrou... În fine, trecem și peste asta. Ajung la Jazz Pong(smecheria începea la ora 19, dar am zis să merg de la ora 20) și înainte să intru zic "Ce-ar fi să fim 15 persoane". Când intru, nu eram 15, eram 10 … Muzică era(FOARTE BUNĂ, Vlad Dobrescu își făcea treaba excepțional). Entuziasm, entuziasm, entuziasm… Nu pot să mă abțin să-mi imaginez cât de mișto o să fie la acel eveniment și ce atmosferă incendiară o să fie și ce distracție și mamă mamă câte și mai câte. De fiecare dată(sau aproape fiecare dată) se întâmplă fix opusul. Am stat 30 de minute … cât să mai stau așa? că fierbea sângele în mine să înceapă petrecerea care nu mai începea. Zic "Plec până la mall(nu de alta, dar era fix la colțul străzii), fac câteva poze, mânânc ceva la KFC , alea alea și mă întorc.


 Zis și făcut. La 22 fără ceva ajung iar gândindu-mă că deja a mai venit lume, atmosfera e cu totul și cu totul altfel. Mmmnu… Într-adevăr erau 20 de persoane în loc de 10. Dar atmosfera aceeași. Toată lumea se juca Ping Pong sau stătea la bar. Mai dansăm și noi azi?! Stând pe scaun, la fel cum stăteam și când am ajuns la 20, m-am gândit să verific dacă am cu ce să ajung acasă. M-am bazat pe faptul că metroul e până la 24, mai stau o oră, cine știe, poate poate. Metroul era până la 23 deschis, adică trebuia să plec la 22:15 maxim … sau puteam să stau până la ora 4 când era primul autobuz. Să stau până la 4 pe scaun? Cu așa muzică mișto? Not my style. Așa că am renunțat la muzica demențială mixată de Vlad Dobrescu și am plecat(dacă atmosfera s-a schimbat brusc după ce am plecat … ghinionul meu) … În metrou aceeași suporteri cu aceleași manifestări … poate chiar mai rău. 
În concluzie, am ajuns acasă cu bine, nu am explodat, nu m-au luat suporterii pe sus, nu am rămas pe străzi și am dormit excepțional.






Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Bucarest Stail | Macanache Dubla Lansare

Sprâncene? Ce? Cum? Unde? Cât?

Fericire pe bază de haine | Resale Shop