Sprâncene? Ce? Cum? Unde? Cât?


Nu știu unele cum sunt, dar eu când aud de sprâncene simt cum îmi paralizează corpul ... M-am pensat prima dată în clasa a 8-a, singură, luând doar câteva fire pentru că deja îmi cam intrau în ochi ... Tot în clasa a 8-a, am pus piciorul în prag și m-am dus la pensat. De la stadiul în care îmi intrau in ochi, am ajuns la stadiul în care erau foarte subțiri și foarte arcuite. Am dus-o așa ceva timp, până când m-am deșteptat și am zis că nu este ok, nu arată deloc naturale și trebuie să schimb asta.
Abia aici începe adevărata provocare a pensatului.
Le-am lăsat să crească și am încercat să mă pensez singură ... nu mi-a ieșit deloc ceea ce voiam eu de fapt. Le-am lăsat să crească iar și m-am dus la un salon din Ploiești cu poza pregătită. Nu am arătat-o pentru că am zis lasă că știe ea ce face. Tot pensa, tot pensa ... îmi ieșea inima din piept pentru că nu era necesară atât de multă smulgere pentru ceea ce voiam eu. După vreo 30 de minute, s-a terminat procesul și m-am uitat în oglindă ... Am simțit că mi s-a oprit inima ... Forma, foarte ok, nici un reproș, dar grosimea ... erau groaznic de subțiri ... vorba aceea, de ce ți-e frică, de aia nu scapi.
Ca idee, erau atât de subțiri, încât trebuia să le dublez cu creion și fard ...
Le-am lăsat iar să crească, iar vai de viața lor ... până când am găsit o make-up artistă tot din Ploiești care avea poze cu înainte și după la sprâncene de îți dădea senzația că e Dumnezeul sprâncenelor. Mi-am făcut programare, totul bine și frumos, am ajuns la ea, m-am pus pe scaun, a luat o riglă specială pentru sprâncene, eram super fașcinată, deja mă gândeam că o să fie experiența vieții mele. A început ea să penseze, nu aveam nici un stres, că na ... fata e profesionistă, știe ce face. Când a terminat, nu că mi s-a oprit inima, am zis că mor de-a binelea. Erau atât de subțiri, încât abia le puteam vedea ... Am plâns tot drumul spre casă, am plâns și acasă toată ziua și am zis că de acum în colo nu o să mai am încredere în nimeni când vine vorba de sprâncene.
Și pentru că prețul este o caracteristică mai mult sau mai puțin importantă :
1. pentru pensatul neprofesional, fără nici o pretenție stilistică pe care l-am avut în clasa a 8-a, dădeam 5 lei (sumă perfect realistică în raport cu execuția)


2. pentru pensatul semiprofesional de la salon, cu așteptări stilistice medii, am plătit 15 lei (foarte ok pentru ceea ce a realizat, doar că grosimea finală pe mine personal m-a traumatizat)


3. pentru pensatul profesional, cu pretenții inimaginabile, glorioase ca la Hollywood, am dat 50 lei... 50 lei pentru o mizerie ... mă declar de o mie de ori mult mai satisfăcută de cel de la salon ... 
(am fost atât de dezamăgită și frustrată după experiența de mai sus, încât nici măcar o poză nu mi-am făcut până când au crescut iar)

În momentul de față, încerc cu bine, cu rău să le fac singură. Este foarte clar că în 95% din cazuri mă pensez așa, să zic că m-am pensat și să nu arăt ca o bufniță. Dar și când mă pensez așa ca la carte ... stau o oră sigur. Măcar așa nu am cum să fiu dezamăgită și rămân și cu banii în buzunar.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Bucarest Stail | Macanache Dubla Lansare

Fericire pe bază de haine | Resale Shop