Castelul Peleș | O iubire nemuritoare






Știu, știu, știu. Majoritatea românilor au vizitat Castelul Peleș și poate chiar și Pelișor, dar pentru mine, de fiecare dată este altfel. L-am vizitat de 2-3 ori în interior și în exterior de minim 5ori. De fiecare dată ieșeam cu lacrimi în ochii și cu inima cât un purice văzând atât de mult bun gust, bogăție și eleganță într-un singur loc.
Dar, până să ajungem la trăirile interioare provocate de vizita castelului, vreau să spun că drumul m-a omorât la propriu și la figurat. De unde eram cazată și până la castel, GPSul îmi spunea că am de mers doar 30 de minute pe jos. Recunosc, nu sunt adepta mersului pe jos. Prefer să alerg sau să merg cu autobuz/ mașină. Dar entuziasmul meu nu ține cont de nimeni și nimic așa că am plecat la drum. Țin să menționez că atunci când merg ghidată de GPS, parcă am ochelari de cal. Nu văd stânga, nu văd dreapta, văd doar ce este în fața mea și ce îmi arată GPSul. Astfel, am reușit să mai adaug încă 10 minute, ocolind un drum care mă lăsa fără răsuflare la cât de abrupt era, pentru că nu vedeam strada din stânga indicată de GPS, care era la 3 pași în spatele meu. Drept să spun, tot drumul am urcat ... și repet, nu e tocmai punctul meu forte, dar ruta ocolitoare m-a rupt în două. Când am ajuns ÎNSFÂRȘIT în apropierea castelului, m-am oprit la Barul Regal să-mi iau o sticlă de apă pentru că simțeam că-mi ies ochii din cap și în același timp stă să-mi explodeze corpul (da, am fost atât de entuziasmată încât am uitat să iau o amărâtă de sticlă de apă la mine). M-am calmat puțin și apoi am pornit spre iubirea mea nemuritoare. Spun iubire nemuritoare, pentru că oricât de multe castele aș vedea, tot Peleșul este mai frumos. Am luat biletul și am pornit spre turul ce avea să mă dezguste și încânte în același timp.
La Peleș (încă) se țin tururi cu ghid atât în limba română, cât și în alte limbi străine. Dar nu! Românul care este plecat într-o altă țară și își aduce prietenii de acolo în România, ține morțis să stea lângă ghid și să traducă el în același timp în care ghidul vorbește și uite așa fraierii români care vor să asculte istoria și să plece și cu informație benefică, nu doar cu privitul ca vițelul la poarta nouă, nu se pot bucura de acest lucru. Ce este și mai rău, foarte curând nu vor mai exista ghizi ... sau vor exista câțiva pentru care va trebui să plătești suplimentar. Trist, dar adevărat. Chiar dacă am vizitat acest loc de mai multe ori, niciodată nu am fost la etaj unde sunt o parte din apartamente și tuneluri secrete. Și bine am făcut că mi-am luat bilet și pentru acolo (+ străinezii n-au mai urcat la etaj și era o liniște splendidă și toată lumea auzea ce spunea ghidul .... o încântare în adevăratul sens al cuvântului). Oameni buni ... acolo este crema cremelor.  Este ceva care trebuie văzut măcar o dată în viață. Dacă după primul nivel rămâi puțin compleșit, după turul complet pleci bolnav(dacă ești un adevărat pasionat de aceste lucruri) și satisfăcut că ai avut ocazia de a vedea așa ceva cu ochii tăi în țara ta.



După ce am văzut turul complet, am felicitat ghidul care și-a făcut treaba ca la carte și nu uita să mai facă câte o glumă subtilă și să intre sub pielea noastră. M-am îndreptat cu pași repezi către Pelișor, pe care l-am văzut o singură dată acum 2 ani și am plecat la fel de surprinsă ca la Peleș. Mi-am luat bilet și am întrebat când începe turul. „Nu se mai țin tururi cu ghizi, aveți scris în fiecare cameră informații” a fost răspunsul care a venit precum o suliță în inimă. Dacă atunci când eram mică, mă plictiseau îngrozitor tururile care aveau obligatoriu ghid, acum nu mai pot să trăiesc fără ele. Vorba mamei mele, mă duc vacă și ies bou ... Fie, am intrat total dezamăgită și când am văzut că exista ghizi acolo care doar te supravegheau și îți spuneau „Nu, nu, nu. Începeți de la stânga” .... mi se urca sângele la cap. Parcă nimic nu mai era cum a fost prima dată, nimic nu mă încânta și voiam să ies cât mai repede de acolo. Păcat ... chiar mersesem cu inima larg deschisă. 



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Sprâncene? Ce? Cum? Unde? Cât?

Fericire pe bază de haine | Resale Shop

Albi ca zăpada | Albirea dinților