Jos textila! Pardon, blana


Citeam recent o carte(încă n-am terminat-o) foarte pe gustul meu și într-un capitol se descria conversația unui grup de bărbați cu tema ce n-ar trebui să se întâmple(deși clar se întâmplă) cu corpul unei femei în diferite ipostaze. Printre acele lucruri era vorba și de părul apărut(chiar dacă nici măcar o femeie nu a dat aprobarea acestui lucru, dar inevitabil, mai devreme sau mai târziu și-a făcut simțită prezența) pe corp. Citez „Nu cred că îți crește păr pe corp. Sau, dacă îți crește, crește spre interior.” Ce să vezi ... crește și spre experior și spre interior ... Și se vede oricum ar face-o.
Mă declar, cu mâna pe inimă, invidioasă până în măduva oaselor pe femeile care se epilează cu ceara sau cu epilatorul electric și chiar le crește părul după 3-4 săptămâni așa cum spune în reclamă. Mi se pare o realizare ... extraordinară. Nu mai zic de cele care după ce că au două fire și pe alea le elimină cu aparatul de ras, le crește după 2-3 luni ... Și nu e ceva spus din povești! Știu sigur.
Ei bine, a venit primăvara, pentru cele care se epilează regulamentar, bravo vouă, tot respectul. Dar mai sunt și cele care atunci când aud de salon de înfrumusețare, numai relaxare nu simt ... Să stai o oră și (aproape) să ți se jupoaie pielea ... nu e de glumă.
Din fericire, există tot felul de lucruri care să-ți aline durerea(desigur ... nu în totalitate, nici măcar pe jumătate ...) cum ar fi :
-exfoliatul cu o zi înainte(că cică dacă îți faci înainte să pleci, e pielea prea sensibilă și clar nu e ok)
Un mic pont : exfolierea cu mălai e o nebunie. Acum, sper că nu s-a gândit nimeni să ia mălai și să-l frece pe corp ... Doamne ferește. Se amestecă mălai cu gel de duș și abia după se ia contact cu pielea.
-o pastilă cu 10-15 minute înainte. Funcționează și nu funcționează ... depinde de persoană, moment, stres, etc
-relaxarea corpului în timpul epilării. Sigur că atunci când ești acolo pe durere maximă, ți corpul încordat și nu prea merge cu relaxarea.
Și bineînțeles, pentru norocoasele care-și permit, există epilatul definitiv cu laser, care nu e dureros și scapi pe termen lung de orice grijă și totul e roz ...
Dar din ce am citit, nu prea e roz nici un laserul. Definitiva nu e definitivă, și dacă se produc schimbări în corpul tău(de exemplu, nașterea) se cam anulează procesul. Și mai sunt saloanele unde costa 50lei o ședintă, altele unde costă 150lei o ședintă și altele care costă mult mai mult. Pe care să-l alegi? E totul foarte confuz ...
Revenind, o primăvară frumoasă, cu o piele fină și strălucitoare!
P.S. Dacă ai citit asta și ești băiat, stai liniștit, e totul o glumă! Fetele n-au păr pe corp, nu le miroase gura chiar dacă mănâncă cot la cot cu tine usturoi și nu în ultimul rând, nu fac chestii urâte la baie.

sursa imagine : pinterest.com

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Sprâncene? Ce? Cum? Unde? Cât?

Fericire pe bază de haine | Resale Shop

Albi ca zăpada | Albirea dinților