Vila Retezat | Un vis devenit realitate




De cele mai multe ori când caut un loc într-un oraș pe care urmează să-l vizitez, întâmpin diverse probleme. De cele mai multe ori, chiar dacă locul este amplasat foarte bine, chiar dacă arată cât de cât bine, chiar dacă prețul este relativ ok, apar comentarii de genul este foarte gălăgie, sub camera noastră se află un club și vibrează camera cu noi toată noaptea, pereții sunt mucegăiți, curățenia lasă de dorit, recepționerii sunt foarte îngâmfați și așa mai departe. Și uite așa te trezești că fiecare are defectul lui și ești nevoit să accepți locul cu defectele pe care tu le poți suporta. Mai sunt și cazuri excepționale în care atât amplasarea, atât prețul, atât curățenia, atât liniștea cât și persoanele care lucrează acolo sunt în perfectă armonie. Din fericire, am avut parte doar de cazuri excepționale. Ultimul caz, a fost într-adevăr, un vis devenit realitate.
Cât timp am vizitat Sinaia, am avut onoarea de a sta în Vila Retezat care este proiectată şi construită în stilul Renaşterii germane de la începutul secolului XX de către arhitectul ceh Karel Liman, bun prieten al regelui Carol I, pentru care proiectează Castelul Pelişor şi holul de onoare al castelului Peleş. Chiar dacă au trecut mai mult de 100 de ani, vila arată extraordinar și este extrem de primitoare.




În exterior, este foarte impunătoare, în timp ce în interior te încântă cu obiecte de colecție, cu vitralii superbe și camere spațioase. În total sunt 8 camere + 2 apartamente + 1 garsonieră. Am avut ocazia de a vedea marea majoritate a camerelor și dacă vreți să aveți un sejur de-a dreptul regal, alegeți să mergeți în camera 201 sau camera 101.
Și ca să lămuresc un aspect care pe mine m-a derutat atunci când am făcut rezervarea ... Este vorba de baia externa. În majoritatea cazurilor, baia are intrarea în cameră. Și aici sunt camere care au această facilitate. Dar sunt și camere în care baia este pe hol. Adică ieși din cameră pe hol și fix lângă cameră este baia. Baia ta proprie la care ai cheie și nu intră nimeni altcineva. Recomand să vă luați papuci de casă(în cazul în care nu sunteți obișnuiți să faceți asta).
Eu personal, am o teamă în ceea ce privește personalul. Mereu mă gândesc la ceea ce e mai rău. Din fericire, nu a fost cazul. M-am simțit ca și cum aș fi stat acolo de ani buni și am o prietenie foarte veche și stânsă cu doamnele de la recepție și curățenie. Sunt foarte calde, primitoare și cu un bun simț dus la extrem. Dacă ajungeți acolo și aveți nevoie de ceva, nu ezitați să întrebați.

Urmează foarte curând un videoclip în care veți putea vedea orice colțișor al vilei!
Stați cu ochii pe pagina de Facebook(click -> aici <-) !
...........................................................................................................................................
UPDATE : Aveți video mai jos!




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Bucarest Stail | Macanache Dubla Lansare

Sprâncene? Ce? Cum? Unde? Cât?

Fericire pe bază de haine | Resale Shop